Download Casa dintre Brazi - Prezentare - vis care devine realitate

Fundatia Copii in Dificultate

Fundația „Copii În Dificultate” și-a început activitatea în anul 1991, funcționând în primii ani ca Asociația „Ajutorarea Copiilor din România” și desfășurând proiecte în sprijinul copiilor infectați cu HIV/SIDA, abandonați în spitale și orfelinate. În anul 2003, Asociația „ACR” și-a extins sfera de intervenție și a început derularea unor programe de sprijin, asistență și protecție pentru mai multe categorii de copii aflați în stare de necesitate și risc. Astfel, începând cu anul 2003, funcționează ca Fundație, sub actuala denumire de „Copii În Dificultate”, reprezentând sucursala din România și brațul operațional al Fundației „Children In Distress” din Marea Britanie.

Din anul 2005, fundația este acreditată ca furnizor de servicii sociale de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar din anul 2008 a obținut, din partea Guvernului României, recunoașterea ca fiind fundație de utilitate publică. Misiunea fundației este de a asigura îngrijire și asistență copiilor cu boli neurologice grave, celor cu dizabilități, dar și copiilor cu risc crescut la abandon familial și școlar, proveniți din familii dezavantajate socio-economic. Totodată, fundația promovează principiul egalității de șanse și incluziunea socială a acestor categorii de copii.

Pentru copiii cu boli neurologice grave, Fundația CID a înființat, în anul 1999, în București, un centru rezidențial special amenajat și echipat, care acordă găzduire, asistență medicală și îngrijire personalizată, suport emoțional, terapie și socializare pentru copii cu boli neurologice grave, având o capacitate de 23 de locuri. În acest centru, care este printre puținele din țară, în cei 19 ani de funcționare au fost îngrijiți 150 de copii diagnosticați cu boli asociate grave, abandonați în spitale și care nu aveau nicio șansă de supraviețuire fără o îngrijire adecvată.

Încă de la început, ne-am propus alinarea suferinței pe care o au copiii cu boli grave, precum prima noastră categorie de beneficiari, care sufereau de HIV/SIDA, motiv pentru care obiectivele vizate sunt intervenția și obținerea unor rezultate de ameliorare în situațiile cu care se confruntă copiii cu dizabilități, cu boli cronice în faza terminală, copiii cu risc la abandon familial și școlar. Dorim să acționăm într-o manieră orientată către nevoia grupurilor de care ne ocupăm, cercetând atât în plan teoretic, cât și în plan practic, pentru a obține o potențială informație care le-ar putea salva atât viața, cât și starea psihică și emoțională.

Redirecționează în 3 pași simpli:

Pasul 1. Completează și descarcă formularul:

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Clear Signature
Checkboxes

Ce reprezintă formularul 3,5%

Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

Care sunt următorii pași?

După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

 

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

cum poți să te implici

Fii voluntar!

Fii alături de noi!

Abonează-te la newsletter!

Get Help

© 2024 All rights reserved

Contact

Alina Cantoneru